Ritualul initiatic al cozilor la triburile birocrate


Vine o zi in viata fiecarui om cand rabdarea ii este supusa unui test, cand trebuie sa se inarmeze cu o mana de hartii, sa isi ia inima in dinti si sa se aseze la o coada. Pentru cei care nu stiu, carora le lipseste inca minunata experienta, coada este acel mereu lung sir de oameni disperati sa ajunga cu totii in acelasi punct care ii va livra inapoi catre existenta lor banala si insignifianta de zi cu zi, insa cu ceva mai multa cerneala pe manunchiul de celuloza pe care il strang febrili intre degete.

E inevitabil, desi cum intri pe usa, instictele primare iti striga sa fugi, treptat realizezi ca fara acea stampila nu vei putea pleca nicaieri, protocolul te impinge la subjugarea ororii de a fi strivit intre trupuri precum un deget intr-un pantof prea mic. Iti doresti sa te fi nascut intr-un tinut salbatic si sa-ti fi trait restul vietii intr-o pestera, orice, numai sa nu fi nevoit sa te supui tiraniei de hartie pe care o reprezinta birocratia. In inutilitatea acestui sistem cladit din pixuri si imprimante manuite de oameni complet blazati de soarta ta, sictiriti de caldura si de zgomotul atator respiratii reunite la un loc, accepti ceea ce au acceptat si ceilalti 100 de oameni care au venit inaintea ta.

Si astepti. Astepti. Apoi mai astepti putin. Ai nevoie la baie ? Ghinion… Respiri, iti tarai piciorul 3 cm mai in fata si astepti iar. Din spate incep sa te impinga insistent alte trupuri. Nu mai exista persoane, s-au divizat in halci de carne si hartii adiacente. Incerci sa faci abstractie de timp, insa minutele se dilata parca intentionat asa ca te straduiesti sa-ti distragi atentia si incepi sa studiezi fauna care te inconjoara pana la sufocare. Langa tine, de sub o tencuiala groasa de fard, o tanara si-a scos aifaunu’ si trimite mesaje lui yuby. In asemenea conditii de plictiseala renunti la discretie si iti arunci un ochi peste ploaia de miscari abile ce rapaie pe taciscrin, uimit cum de nu i-au anchilozat degetele pana acum : Yuby, nu mai suport. Doamne c pute aiki. Shi mor de kald. Mai dureaza pna termin. Cucoana din fata ei incepe sa zbiere isteric ‘Da’ tu chiar esti nesimtitaaaa ? Ce te bagi asa in fata ? Nu vezi ca sunt inaintea ta ? Vrei sa zici ca puuut ?’ Poporul continua sa se inghesuie.

In spatele unui paravan de sticla, printr-o ferestruisca observi un nene plictisit de viata care si-a bagat Solitare-ul in bara si acum tasteaza in sila CNP-uri si nume. Mai da un telefon, mai ofteaza blestemandu-si in gand existenta sau visand nostalgic la tocanita nevestei. Dincolo de sticla este Holocaustul, 2012, Apocalipsa si Scufundarea Titanicului, oamenii se calca in picioare cu disperare sau se lasa calcati cu resemnare. Timpul are notiuni diferite in cele doua parti ale peretelui.

Un tanar personaj de etnie rroma se ajuta de depozitele de grasime ca sa ajunga la ghiseu. I se da prioritate probabil de dragul politically correctnessului sau din dorinta de se a scapa mai repede de el. E chemat la poza, unde arboreaza atitudinea de pseudomasculferoce, privire bleaga pseudoseducatoare, guler zbarlit la camasa in speranta de a parea pseudorebel si ceva gramaj de aur in ureche pentru confirmarea unei situatii materiale capabile sa sustina traiul oricarei femele dispusa sa ofere in schimb un orificiu. Tipul de la calculator mai are putin si executa un facepalm insa se rezuma la un  oftat exasperat si la : ‘Aranjeaza-te si tu macar…ah, las-o balta…’. Probabil are de pozat cel putin 20 de creaturi din specia asta pe zi, si-a ratat cariera de cameraman la Animal Planet.

Dincolo, oamenii se zbat in continuare, aruncandu-si unul altuia blesteme si acuzatii. Ar fi in stare sa se ucida pentru cativa centimetri in plus sau in minus, centimetri care se transforma in minute pierdute dintr-o existenta si asa prea scurta. Civilizatia si politetea nu sunt la ele acasa aici, nu au ce cauta, sunt primite cu ostilitate si date afara pe usa cu un adidas hotarat, fabricat in China. Nervii se intind pana la plesnire, instinctul de conservare se zbate convulsiv pe sinapse, dar individul se supune in cele din urma, umil, vointei birocratice.

La randul tau un biet prizonier al unei inchisori de stampile, iti primesti, cu putin noroc, daca ai supravietuit asteptarii de vreo cateva ore bune, semnaturile necesare, aprobarile si toate cele. Acum poti pleca acasa implinit. Rasufli usurat, renunti la frustrari si iesi in aerul poluat al orasului, orbit de lumina zilei si resemnat cu ideea ca nu esti decat un nume pe o bucata de hartie.

Existenta noastra se reduce la certificate, de nastere, de casatorie, de divort si de deces, realizarile nu ne sunt decat diplome, adeverinte si chitante. Traim si murim pe hartie.

Arată-ți frustrarea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s