Parcă aveai o rochie din pacfong
și părul ți-era cumva schimbat.
Ochii-ți aveau altă culoare
și mirosu-ți mi-era necunoscut.
Însă zâmbeai; zâmbeai cum nu
mai văzusem niciodată. Surâsul
tău bolnăvicios de altă dată
dispăruse.
Te-am imaginat în brațele contelui.
Da, contelui cu uniformă albăstrie
și nasturi de fildeș. Tu purtai rochia
ta de pacfong -el ți-o cumpărase?-
și în păr aveai prins un liliac.
Mâinile vi se-mpleteau și parcă
erai pierdută-n ochii lui. Nu te mai
văzusem niciodată așa tânără în
brațele altcuiva.
Am tresărit.
Te-am imaginat în brațele generalului.
Generalului cu privire caldă și mișcări
precise. Tu erai goală, foarte goală, și
te-ascundeai în spatele lui, ca un
copil.
Te ascundeai de mine?
Apoi, săreai spre cer și cântai într-o
limbă ciudată, cred că inventată de
tine. Am văzut prima dată-n ochii tăi
siguranța că ești nemuritoare.
Te-am imaginat în brațele regeleui.
Regele cel cu obraji plini de culoare
și degete aurite de inele masive.
Tu purtai un voal transparent
și tocuri de aramă. Îți pierdeai
echilibrul intenționat și te trânteai
cu ochii mari în brațele lui.
Am fost mirat când am văzut cât
de bine îți stătea regină.
Te-am imaginat în atâtea
zeci de brațe încât mă mir
că mi te-am putut imagina în
ale mele.
Păreai așa înfiptă în lumea lor
și departe de mine.
M-am ridicat din pat cu greu
și te-am luat în cârcă.
Te-am purtat așa nopți
și zile, iar tu tăceai mereu.
A zecea zi am ajuns la palat.
Ai sărit grăbită de la mine
din cârcă și ai bătut cu putere
în poartă. Cineva ți-a deschis-o.
Ai intrat.
M-am întors acasă apoi. M-am
certat pentru că am fost așa un
orb. Te-am dat lor și n-am cerut
nici măcar o de zeci de ore lungă
îmbrățișare.
Încă-mi amintesc cum îți
cădea rochia de pacfong pe
șoldurile rotunde cu miros
scârbos de conte și rege și
general și …
